română

1. Informații despre organizație

Procedură

Există o secțiune privind aspectele organizatorice, care este importantă pentru evenimentul de astăzi.

Apoi există câteva discursuri; apoi luăm note contont și prezentăm discursurile înainte de contribuții. Și apoi ne desfășurăm.

Consum, petrecere

Aceasta nu este o petrecere; a fost deja nesolidar în ultimii ani să venim cu o astfel de atitudine “lucrurile importante au fost deja realizate și ceea ce mai lipsește vom ajunge acolo în curând” și apoi să sărbătorim relaxați, pentru că nu era adevărat și dacă atunci numai pentru anumite grupuri.

Dar în acest an, când vedem cu toții cât de vulnerabil și amenințat este feminismul de către autoritarii conservatori și fasciști, acest lucru este și mai nepotrivit. De aceea dorim, dacă este posibil ca oamenii să se abțină de la consumul de substanțe toxice precum alcool, iarbă… Ne dorim un spațiu fără consum în care oamenii să fie atenți la ceilalți, deoarece consumul deschis poate fi foarte neplăcut și pentru alte persoane.

De asemenea, nu este un eveniment important pentru a trece pe aici, a socializa și a consuma un pic de feminism. Suntem aici pentru că suntem furioși și pentru că există o nevoie urgentă de a schimba multe lucruri.

Ieșiți în stradă împreună! Împuterniciți-vă prin a fi gălăgioși atunci când vă convine, participați într-un mod care vă face bine și simțiți lupta comună și faptul că suntem mulți. Luați legătura cu oameni pe care nu i-ați mai văzut de ceva vreme, vorbiți despre luptele voastre, despre temerile voastre, despre nesiguranță, despre speranțe și idei pentru a face feminismul intersecțional puternic, despre cum vă puteți asuma responsabilitatea și cum îi puteți face pe alții să-și asume responsabilitatea.

Primul bloc este un bloc flinta*: Am dori să subliniem încă o dată că persoanele FLINTA nu sunt doar femei și persoane de gen feminin, FLINTA înseamnă femei, lesbiene, persoane intersex, non-binare, transgender și agender. Nu poți recunoaște genul unei alte persoane. Dorim să desființăm în mod activ sistemul binar de gen și acest lucru include recunoașterea identității de gen a altor persoane și nu forțarea oamenilor să intre în sistemul binar de gen pe baza aspectului sau a vocii lor. Așadar, fiecare persoană decide pentru sine care este locul său astăzi și acest lucru nu ar trebui să fie pus la îndoială de nimeni altcineva.

Dacă vi se pare că un comportament este nepotrivit sau dominant, nu trebuie să aibă legătură cu genul, FLINTA-urile pot fi, de asemenea, mackers, dar, bineînțeles, puteți oricând să cereți ajutorul echipei de sensibilizare sau să le semnalați acest lucru oamenilor.

Anul acesta avem mult mai puțini oameni în echipa de organizare și sprijin decât în anii precedenți. Prin urmare, nu știm dacă toate structurile vor funcționa la fel de bine ca anul trecut, avem puține amortizoare și structuri duble care să ne susțină. Așadar, răspundeți-vă singuri și împreună, fiți conștienți de ceea ce vă înconjoară, de oamenii din jur, rămâneți calmi și atenți în situații neclare dacă puteți și comunicați între voi și cu cei din jur și transmiteți informații. Mai ales dacă, contrar așteptărilor, există o reacție a poliției, nu vă lăsați singuri! Unii sunt afectați, noi toți suntem!

Există

Conștientizare

Dacă vă confruntați cu violența, trecerea frontierei sau discriminarea sau dacă sistemul dumneavoastră nervos este stresat, contactați echipa de sensibilizare în vestele mov. Ei vor încerca să vă sprijine, să afle de ce aveți nevoie și să facă totul posibil. Percepția și perspectiva dumneavoastră sunt esențiale pentru tot ceea ce se întâmplă și nu vor fi puse la îndoială.

Există, de asemenea, o cameră de retragere, întrebați echipa de conștientizare pentru aceasta.

Protecție

Există o protecție care nu este recunoscută sau devine recunoscută doar atunci când este nevoie de ea. Dacă este nevoie de ea sau de organizare, mergeți la un lăudăros sau la o persoană de ordine

Ordonatori

Întrebați-i dacă aveți întrebări; poate vă pot răspunde; dacă transmit informații, vă rugăm să ascultați

Donații

Din diverse motive nu avem finanțare stabilă în acest an, adică este posibil să mai primim bani, dar nu putem fi siguri. Prin urmare, colectăm bani, colectăm atât cât avem nevoie și apoi ne oprim. Dacă primim banii pentru care am aplicat și îi putem folosi. Atunci vom dona banii pe care îi strângem astăzi către Rolling Safespace; un proiect feminist în Rojava și către Solitopf Freiburg

Steaguri

Vă rugăm să nu folosiți steaguri naționale. Doar steagurile țărilor care se află în lupte anti-coloniale sunt ok.

Vă rugăm să nu folosiți bannere și steaguri ale vreunei organizații. Vă rugăm doar steaguri și bannere feministe.

Traseu

Vom trece mai târziu pe lângă Platz der alten synagoge; apoi la dreapta în Bertholdstraße până la Bertholdsbrunnen, apoi la stânga în Kaiser-Joseph Straße până la Europa-Platz, apoi pe Friedrichsring până la gară, apoi pe Bismarkallee după gară, pe sub podul albastru, în Wilhelmstraße până la Konzerthaus.

 Motto-ul nostru din acest an:

Radical militant furios

Radical: considerăm că feminismul nostru este radical pentru că ne dorim un feminism onest, în care să vorbim deschis despre ceea ce este greșit, în care să nu păstrăm tăcerea cu privire la subiecte care ar putea fi neplăcute de discutat și pentru care să nu primim doar aprobare. Dar vrem tocmai acest schimb și discurs, vrem să fim inconfortabile, vrem să învățăm și să înțelegem prin contradicții și să ne dezvoltăm în continuare.

Furioși: suntem furioși pentru că atât de multe lucruri sunt pur și simplu greșite, pentru că peste tot în lume frații și surorile noastre sunt atacați, discriminați, uciși și se încearcă să ne țină la pământ în luptele noastre, în rezistența noastră.

Feroce: suntem feroce pentru că ne-am săturat de mult de acest rahat, pentru că stăm împreună și luptăm împreună.

2) BIPoC

3) Nuda Curde*

8 Martie este o zi de rezistență și solidaritate. De zeci de ani, femeile din întreaga lume luptă pentru drepturile lor: dreptul la vot, condiții de muncă echitabile, dreptul la avort, precum și pentru egalitate și recunoaștere. Lupta lor se desfășoară în toate domeniile vieții: în muncă, în creșterea copiilor, în îngrijire și în societate, în general. Multe femei și-au riscat viața pentru aceste drepturi. Moștenirea lor este datoria noastră: lupta pentru autodeterminare, libertate și un viitor echitabil. Drepturile noastre sunt amenințate. Astăzi, vedem cum forțele politice și guvernele pun la îndoială sau anulează realizările obținute cu greu. Capitalismul împinge femeile înapoi în roluri tradiționale, în timp ce drepturile femeilor sunt sistematic suprimate în multe părți ale lumii, de la Afganistan și Turcia până la regiunile aflate sub controlul ISIS. Occidentul tace adesea atunci când interesele economice sau strategice sunt prioritare. Feminicidul face mii de victime anual, dar structurile patriarhale rămân neschimbate. Violența împotriva femeilor continuă să fie tratată ca o problemă privată sau secundară, în loc să fie combătută ferm. Există rezistență! Dar femeile luptă peste tot în lume! Femeile din Rojava au demonstrat că rezistența împotriva opresiunii este în același timp o luptă pentru egalitate și democrație. După uciderea Jinei Amini, femeile din Rojhilat (Kurdistanul de Est/Iran) au transmis un mesaj universal de rezistență cu sloganul „Jin, Jiyan, Azadî” (Femeie, Viață, Libertate). Trăim într-o perioadă de schimbare. Statele și sistemele sunt în criză – ele nu oferă perspective nici pentru femei, nici pentru societate. Mișcarea femeilor kurde propune o alternativă prin filosofia vieții „Jin, Jiyan, Azadî”: o societate egalitară, democratică și ecologică. Inspirate de ideile lui Abdullah Öcalan, femeile și popoarele oprimate luptă pentru un viitor bazat pe acceptare, toleranță și auto-organizare. Cererea noastră: O lume nouă! Cerem o lume democratică, ecologică și eliberată de opresiunea patriarhală! Războaiele voastre ne costă viața. Vrem să trăim în pace, egalitate și solidaritate – cu toate culturile și religiile noastre, în acceptare și toleranță. Luptăm pentru dreptul nostru la o viață liberă, la autodeterminare și la un viitor fără opresiune!

4)Uniunea Democrată a Femeilor Alevite

Noi, femeile din Uniunea Democratică a Alevitelor, cerem oprirea acestor nedreptăți globale împotriva femeilor. Ridicăm vocile împotriva inegalității, violenței și abuzurilor! Vom lupta noi înșine împotriva lor. În alevitism, femeile nu sunt doar persoane, ci ele schimbă societățile și conduc către adevăr. Munca, dragostea și lupta femeilor sunt sfinte. Ziua Femeii nu este doar o zi de sărbătoare, ci și o zi în care trebuie să promovăm mai multe perspective, organizare și mai mult rezistență. Nedreptățile care au fost aduse femeilor de-a lungul istoriei continuă și astăzi. Împotriva violenței împotriva femeilor și a abuzului asupra copiilor nu se iau măsuri suficiente. În țări precum Turcia, femeile și copiii nu sunt protejați de nedreptăți. Ei nu sunt protejați nici de stat și suferă abuzuri și neglijență chiar din partea instituțiilor statului. Exemple precum Leyla Aydem, Narin Güran, Müslime Yagel și Îpek Er arată realitatea brutală. Femeile și copiii cei mai vulnerabili sunt cei aflați pe cale de fugă sau în zonele de conflict. Asasinarea Jînei Amînî și sloganul „Jin Jiyan Azadî” au devenit un simbol al libertății femeilor în multe țări. Totodată, în Iran, Peşxan Atom a fost condamnată la moarte din cauza identității și sexului său. Faptul că fetele sunt căsătorite la o vârstă foarte fragedă, violența împotriva femeilor alevite din Siria, iar femeile kurde yazidite sunt capturate de către ISIL arată clar că femeile sunt ținta unei opresiuni sistematice. Apărarea drepturilor femeilor nu trebuie să fie doar responsabilitatea femeilor. Întreaga dinamică socială trebuie să se implice în acest subiect. Repetăm încă o dată: Ajunge! Nici o nedreptate globală nu mai poate fi permisă împotriva femeilor! Fie ca învățăturile credinței alevite, bazate pe iubire, pace și egalitate, să lumineze drumul nostru! Trăiască lupta legitimă a femeilor! Uniunea Democratică a Alevitelor

5) Intervenție unică privind munca sexuală

Notă: În discurs se menționează persecuția național-socialistă, iar subiectul atinge și discriminarea. Bună, Astăzi, vreau să aduc în atenție un subiect care este important pentru mine: munca mea. Pentru că munca mea nu este ca oricare alta. Dacă ar fi ca oricare alta, probabil că aș ține acest discurs singură. Ce mi-ar plăcea să fac. Mi-ar plăcea să fiu aici și să spun: “Lucrez în muncă sexuală. Acesta este chipul meu.” Dar în loc să vorbesc eu, sunt printre voi. Poate chiar lângă tine, nervoasă, frângându-mi degetele. Deși, de obicei, nu am o problemă să vorbesc despre munca mea în sex. Îmi place să povestesc despre întâlniri bune, mă descarc după zilele proaste și râd de eșecuri. Dar munca mea nu este ca oricare alta, pentru că atunci când mă dezvălui, întâmpin judecăți. Risc siguranța, intimitatea și relațiile mele. Nu pot să am încredere că voi fi solidari cu mine. Nu pot să am încredere că după o astfel de dezvăluire voi mai fi văzută în complexitatea mea. Nu vreau stigma pe care societatea și scena feministă o pun asupra mea. Nu vreau să duc aceste lupte. Ca persoană neurodivergentă și trans*, mă lupt deja zilnic suficient. Prin acest discurs, sper să aduc mai multă vizibilitate pentru mine și pentru colegii mei din Freiburg. Pentru noi, prostituatele, escorte, CallBoys, maseuze, dominas și toți ceilalți. Pentru toți dintre noi, în parcuri, pe parcări, în case de toleranță, hoteluri și online. Lucrăm în cel mai vechi meșteșug din lume, încă și încă continuăm să luptăm. Luptăm Împotriva autorităților locale care ne spun unde și cum trebuie să lucrăm. Împotriva agențiilor de sănătate care ne patologizează. Împotriva poliției și statului care vor să controleze corpurile noastre. Împotriva unei stângi care vrea să ne spună ce strategii de supraviețuire sunt acceptabile într-o societate capitalistă și care nu sunt. Împotriva auto-proclamaților feministi care cred că “corpul meu, alegerea mea” se aplică doar pentru un grup: femei cis, albe, creștine, burgheze. Un mic exurs: ce fel de contorsionism mental trebuie să faci ca să susții că lupți pentru autodeterminarea corporală și în același timp să fii împotriva persoanelor trans*, muncii sexuale sau purtării vălului islamic? Împotriva tuturor celor care ne neagă dreptul de a lua propriile decizii și cred că trebuie să ne împartă în prostituate “bune” și “rele”. Aș putea să vă spun acum cât de groaznică este legislația actuală pentru noi în munca sexuală și de ce pentru unele dintre noi este mai sigur să lucrăm ilegal decât să ne înregistrăm “oficial” cu un carnet de prostituată – un fapt interesant: știați că poliția poate intra oricând în casa unei prostituate și să o percheziționeze dacă o folosește ca loc de muncă? Aș putea să vă spun acum cât de mult se înrăutățește situația cu “Modelul nordic” aka interzicerea cumpărării de sex și cum în țări ca Suedia, unde acest lucru a fost deja introdus, partenerii sau copiii adulți ai lucrătoarelor sexuale pot fi urmăriți penal dacă trăiesc din venitul obținut din munca sexuală. Dar, sincer să fiu: nu am chef să vă explic asta pe larg. Puteți să vă descurcați cu internetul. Eu nici măcar nu pot sta aici cu fața mea și vocea mea proprie – trebuie să creez vizibilitate pentru un subiect în care mă fac invizibilă… și asta și din cauza fricii de ce ne-ar putea rezerva politicul. În 1938, în urma unor razii de amploare, inclusiv în bordeluri, peste 20.000 de persoane au fost arestate de poliția nazistă, printre care lucrătoare sexuale, consumatori de droguri și persoane fără adăpost, dar și Sinti și Romi. Toți etichetați drept “antisociali”. Multe dintre ele, marcate cu triunghiuri negre, au fost trimise în lagăre de exterminare și muncă. Supraviețuitorii etichetați ca “antisociali” nu au primit nicio compensație sau sprijin după eliberare. Abia acum 5 ani, Bundestagul german a recunoscut persecuția național-socialistă a persoanelor “antisociale”. Cum s-a ajuns aici? Lucrăm criminalizate. Există orașe care interzic complet prostituția. Există legi care se adresează exclusiv prostituatelor. La sfârșitul zilei, prostituția este ceva interzis, dar legal doar într-un mod foarte strict reglementat, de persoane strict definite și în locuri foarte restrânse. Și totuși, suntem esențiale pentru societate. O mare parte din munca noastră este muncă emoțională pe care o facem pentru clienții noștri. Muncă emoțională nevăzută. Dacă munca emoțională nu este potrivită, practic toată oferta mea de muncă sexuală nu mai are sens. Ce nu mai suport este să îmi apăr clienții. Autodeterminarea sexuală include și dreptul de a apela la munca sexuală. Există multe motive pentru care oamenii apelează la servicii sexuale și persoane din grupuri foarte diverse o fac. La sfârșitul zilei, am ajuns să am o viziune mult mai favorabilă asupra bărbaților cis. De asemenea, am mai multă frică de poliție decât de clienții mei. Ceea ce este justificat de numeroase studii: lucrătoarele sexuale experimentează mult mai multă violență din partea poliției decât din partea clienților. Este un privilegiu uriaș să poți cere ajutorul poliției. Pentru multe dintre noi, în special dacă lucrăm ilegal, nu avem statut sigur de ședere sau suntem trans, acest lucru este aproape imposibil. De ce nu vorbesc despre traficul de persoane? Pentru că nu am chef să joc în capcana “whataboutism”. Traficul de persoane pentru exploatare sexuală nu este muncă sexuală. A lupta solidar cu traficul de persoane și în același timp a susține munca sexuală nu este un paradox. Acest “whataboutism” este primul instrument folosit de persoanele privilegiate pentru a nu-și asuma discriminarea. Dar acest lucru nu vrea să-l audă forțele anti-muncă sexuală. Așa cum după principiul creștin, toate persoanele afectate de patriarhat sunt împărțite între Sfinți și Curve, la fel suntem și noi, curvele, împărțite în “bune” și “rele”. Aceste “curve bune” trebuie salvate din munca sexuală forțată – salut, complexul salvatorului – iar “curvele rele” sunt acele escorte privilegiate. Unde mă încadrez eu? Ce servicii vând? De ce fac asta? Îmi face plăcere? Am nevoie doar de bani? Nu sunt oare traumatizată? Trebuie să fiu salvată? – întrebări cu care mă confrunt mereu pentru a fi clasificată ca “bună” sau “rea”, ca să se decidă dacă pot fi solidari cu mine sau nu, dacă fac parte dintr-o lobby imaginară a proxeneților. Mică observație: dacă mă întrebi lucruri pe care nu le întrebi oamenii din alte profesii de servicii cum ar fi în gastronomie, retail sau îngrijire, atunci nu îți pasă de drepturile sau siguranța mea, ci ai o problemă cu sexualitatea. Nu trebuie să fiu mai entuziasmată sau mai puțin entuziasmată de munca mea decât alții. Am dreptul să mă bucur de munca sexuală, dar pot să o consider și o strategie de supraviețuire sau un job de zi cu zi. Corpul meu nu este cumpărat. Consensul meu nu este cumpărat. Dar timpul meu, serviciile mele și forța mea de muncă sunt. Și dacă nu poți să-ți imaginezi jobul meu, este ok. Poate nici eu nu pot să-mi imaginez jobul tău. De asemenea, realitățile vieții în munca sexuală sunt diferite. Privilegiile și accesul lucrătorilor sexuali sunt diferite. Cu cât o muncă este mai apropiată de corp, cu atât mai mult suntem afectați de stigma socială. Persoanele care lucrează în aer liber și singure sunt mai puțin sigure decât cele care lucrează în case de toleranță sau în grupuri. Dar nicio muncă sexuală nu este mai morală sau mai imorală decât alta, iar este responsabilitatea aliaților și prietenilor să asculte lucrătoarele sexuale din domenii diferite și să întărească cerințele noastre. Făcând asta, le vei împărtăși, vei vorbi despre ele, le vei plăti pentru munca lor și vei vorbi cu noi – nu despre noi! Dacă vrei să înveți mai multe despre munca sexuală, urmează conturile de Instagram „6arbeiterin_” și „besd.ev”, asociația profesională pentru servicii erotice și sexuale. În final, nu îmi rămâne decât să spun: Sex-work nu este problema. Ce facem noi cu forța noastră de muncă și corpurile noastre nu este problema. Pentru a lupta pentru o viață bună pentru toți, autodeterminare corporală și pentru întreaga “brutărie”, trebuie să mergem la rădăcină: Problema este distribuția inegală a bunurilor, resurselor și accesului. Problema este colonialismul și capitalismul, care duc la exploatarea unor regiuni întregi ale lumii și care creează nevoia de a îmbunătăți condițiile de viață. Problema sunt condițiile rasiste care împiedică oamenii să se miște liber în lume și care îi duc în relații de dependență. Problema este rasismul, clasismul, ableismul și transfobia, precum și lipsa de acces la servicii sociale și de sănătate. Problema este politica rasistă de migrație, naționalismul și granițele. Meseria mea poate că nu este ca oricare alta – dar merită respect și solidaritatea voastră. Vă mulțumesc.

6) ROSA

Bună ziua, noi suntem Poli și Rudy de la ROSA și prin această intervenție vrem să reamintim că multe femei și persoane queer sunt în prezent în refugiu și că practica feministă la frontierele Uniunii Europene – și nu doar acolo – este mai necesară ca niciodată! Mercy, o femeie de 25 de ani din Republica Democratică Congo, a declarat într-un raport despre situația din tabăra Moria de pe Lesvos: „Am fugit pentru că am fost violată și luptele nu se termină niciodată. Am călătorit singură, ceea ce era și mai periculos. A fost a doua oară când încercam să ajung în Europa. Nu mai aveam bani, așa că a trebuit să fac tot ce mi-a spus traficantul. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici, dar e mult mai rău decât mi-am imaginat vreodată, iar hărțuirea e insuportabilă.” Mercy povestește că motivul fugii sale a fost violența sexuală. Un motiv de fugă care, încă astăzi, nu duce în multe dintre țările UE – inclusiv Germania – la recunoașterea statutului de refugiat. Ea vorbește și despre ruta nesigură de refugiu, despre taberele din Grecia, unde oamenii sunt adesea ținuți ani de zile și nu au parte de o viață demnă. Ea menționează că femeile beau cât mai puțin pentru a nu fi nevoite să meargă la toaletă. Având în vedere că toaletele nu oferă intimitate, violența sexuală și hărțuirea sunt la ordinea zilei. Republica Democratică Congo se află într-o criză umanitară extrem de gravă. Conflictele armate, în special în estul țării, duc la deportări masive și la violență sexualizată pe scară largă împotriva femeilor și a persoanelor queer. Grupurile de rebeli și actorii statali comit crime împotriva populației civile, în timp ce instabilitatea economică și extragerea ilegală a resurselor naturale agravează situația. Din cauza acestor condiții și a atenției internaționale din ce în ce mai scăzute, mulți sunt forțați să-și părăsească țara. Dar povestea Mercy nu este o excepție. Ea este rezultatul unui regim european de frontiere inuman, care a institutionalizat violența la frontierele UE. Politica europeană de migrație se bazează din ce în ce mai mult pe închidere, militarizare și externalizare. Odată cu extinderea Frontex și a așa-numitelor agenții de poliție și paza coastelor, outsourcing-ul măsurilor de protecție a granițelor către țări terțe precum Libia și susținerea așa-ziselor „state terțe sigure”, se acceptă în mod conștient ca oamenii aflați în refugiu să fie abuzați, sclavi sau respinși înapoi în țările lor de origine, unde riscă persecuții și moarte. Sistemul european comun de azil (GEAS), care ar trebui să ofere protecție, este din ce în ce mai subminat: proceduri rapide la granițe, lagăre de detenție și categorisirea refugiaților în „buni” și „răi” sunt realități. Femeile și persoanele queer sunt expuse unui pericol extrem în cadrul acestor sisteme. Ele sunt adesea victime ale violenței, exploatării și traficului de persoane, iar nevoile lor specifice de protecție sunt ignorate în mare parte de sistemele de azil europene. Faptul că femeile și persoanele queer sunt deosebit de vulnerabile nu este o consecință naturală a apartenenței lor de gen. Și acum, prin planul în 5 puncte al lui Merz, dacă li se iau actele de identitate pe stradă, trebuie și să rămână în detenție de deportare până își primesc biletul de întoarcere?! Pentru aceasta spunem NU! Solidaritatea multiplă este posibilă. Solidaritatea multiplă este posibilă prin susținerea tuturor femeilor și persoanelor queer implicate în luptele pentru libertate, pe cât posibil în viața de zi cu zi – în special acele lupte care sunt tot mai puțin vizibile în media. Solidaritate cu femeile și persoanele queer care luptă în Congo, Kurdistan, Palestina, Iran și Afganistan! Pe 8 martie 2025, vrem să utilizăm această zi și pentru a numi și sărbători luptele intersecționale. Vrem să facem vizibilă tăria lui Mercy, care a plecat singură pe drumul unei viitoare mai bune. O viitoare în care ne concentrăm pe recunoașterea puterii acțiunii și găsim empowerment în solidaritate. Pentru aceasta, trebuie să numim și să luptăm împotriva structurilor sexiste, rasiste, queer-fobice, clasiste, capitaliste și ableiste. Feminismul intersecțional funcționează doar fără regimuri de granițe și fără închidere! Granițele sunt acceptabile doar atunci când sunt stabilite individual și între persoane, și trebuie respectate de toți! Cerem: Feminism fără granițe! Sârma ghimpată la fier vechi, granițele deschise peste tot!

7) Studenți pentru Palestina

8) Mărturie personală despre agresiuni sexuale

9) Sarcina și nașterea

Violența în îngrijirea obstetrică este o realitate care nu mai poate fi ignorată! Aceasta se manifestă prin intervenții medicale fără consimțământ, comentarii umilitoare și ignorarea durerii și fricii. Aceste practici nu sunt doar crude – ele reprezintă un atac asupra demnității persoanelor care nasc și sunt rezultatul unor structuri patriarhale care dezempowerizează sistematic FLINTA* și le subminează autodeterminarea. În special, persoanele marginalizate sunt expuse unui risc crescut în condițiile actuale. Dar există speranță! Multe moașe, medici și persoane afectate luptă pentru o asistență la naștere respectuoasă. Ei știu că nașterea poate fi o experiență de împuternicire, care aduce persoanele care nasc în contact cu propria lor forță, în loc să le slăbească. Pentru aceasta, avem nevoie de: Asistență 1-la-1 din partea moașelor Cercetare în domeniul obstetricii Implicarea persoanelor afectate atât în timpul nașterii, cât și în elaborarea ghidurilor și standardelor O mai bună educație în școli și instituții de învățământ, astfel încât sănătatea FLINTA și nașterea să nu mai fie un subiect tabu Nașterea trebuie să devină ceea ce poate fi cu adevărat: o experiență a forței proprii, a încrederii și a autodeterminării!

10) Intervenție unică privind anti-D

La început, vrem să spunem câteva cuvinte, pentru că suntem puțin descumpăniți. Nu putem înțelege și asta ne înfurie enorm! Cu toții trăim violența opresivă a acestui sistem. Dar dezamăgirea și furia noastră nu sunt îndreptate doar împotriva celor care reproduc și susțin această mizerie – guvernele de dreapta, partidele, fasciștii, oamenii care se autoproclamă „clasa de mijloc” și apoi strigă „afară cu străinii”. Nu! Suntem la fel de furioși pe cei care cred că fac parte din aceeași mișcare ca noi, dar care ne atacă luptele și le boicotează. În loc de solidaritate și sprijin, ne confruntăm în lupta noastră împotriva violenței patriarhale cu și mai multă violență și cu o presupusă mișcare de stânga care luptă împotriva noastră și vrea să ne reducă la tăcere. Dar existența noastră, lupta noastră nu se bazează pe a fi împotriva a ceva – nu, noi luptăm pentru viață și pentru libertatea tuturor fraților și surorilor noastre! Ne unim în ura pe care o simțim, pentru că da, suntem furioși, și da, ne provoacă un dezgust profund! Dar furia și ura noastră nu sunt solitare – nu, suntem incredibil de mulți, și în această diversitate, în această comunitate, stă puterea noastră. Rezistența noastră înseamnă să fim vii, să trăim, și înseamnă să îi păstrăm vii pe toți cei pe care i-am pierdut în această luptă, din cauza acestui sistem care disprețuiește viața. Reprimarea lor, crimele lor înseamnă frică – dar rezistența noastră, lupta noastră înseamnă viață. Rămânem în rezistență, rămânem vii, nu ne lăsăm înfrânți. Nici de fasciști, nici de Merz, nici de anti-Ds. Așa că astăzi, și în fiecare zi, să stăm solidari împreună și să luptăm împreună – pentru viață și pentru libertate, aici și în întreaga lume!

11) Depre FEM

Suntem aici și nu pe Platz der Alten Synagoge (Piața Vechii Sinagogi). Nu am decis cu adevărat singuri să fim aici; oamenii și-au însușit spațiul din Piața Vechii Sinagogi, iar a fost clar că o confruntare ar fi fost epuizantă și ar fi înrăutățit situația pentru toată lumea. De aceea suntem acum aici. Este frustrant, dar facem față. Noi toți, inclusiv și mai ales oamenii din organizare, atât din partea noastră, cât și de la PDAS, sperăm să putem discuta și să ne înțelegem, astfel încât să construim alianțe feministe puternice, largi, sensibile la discriminare și critice față de putere – mai ales în lupta împotriva fascismului. Baza acestui demers poate fi, în special, ceea ce avem în comun – obiectivul unui feminism emancipator și universalist. FEM, alianța care este astăzi la PDAS, a exprimat acest obiectiv pe pancartele lor, iar noi împărtășim această viziune. Ce înseamnă asta pentru noi: Emancipator înseamnă că trebuie să ne câștigăm și să ne revendicăm drepturile prin luptă, că nu le putem obține doar prin negocieri sau ca pe un cadou. Un feminism emancipator înseamnă, de asemenea, că este necesar să sprijinim solidar persoanele și grupurile care sunt oprimite și să folosim privilegiile și avantajele pe care le avem în această societate pentru acest scop. Feminismul universalist înseamnă că include pe toți cei afectați de violența patriarhatului – dominația bărbaților albi, cis, endo, hetero, bogați, cu corpuri așa-zis „sănătoase”. Universalist înseamnă că încercăm să vedem, să înțelegem și să demontăm toate formele de opresiune. Înseamnă să conștientizăm că suntem cu toții parte a unui sistem de opresiune – sexism, queerfobie, intersexfobie, rasism, ableism, clasism, antisemitism și alte forme de normare, excludere și dezavantajare – și că trebuie să lucrăm împreună pentru a-l demonta. Un feminism emancipator și universalist înseamnă să înțelegem că împărțirea oamenilor doar în cei care exercită violență și cei care sunt afectați de violență nu are sens – toți suntem afectați și toți reproducem violența într-o anumită măsură. Dar trebuie, de asemenea, să recunoaștem că nu suntem egali în ceea ce privește expunerea la opresiune și în exercitarea ei; unii oameni sunt afectați mult mai mult și în moduri mult mai diverse decât alții. Suntem egali doar în dreptul nostru de a lupta împotriva opresiunii și în responsabilitatea noastră de a ne sprijini reciproc în această luptă. Suntem cu toții responsabili. Dar vrem să reamintim în mod special unor oameni responsabilitatea lor specifică: mulți dintre noi, care suntem albi și goy (adică non-evrei), beneficiem atât de rasismul anti-musulman, cât și de antisemitism. Pentru toată lumea este dificil să accepte că face parte dintr-un sistem violent și opresiv. Această realizare creează nesiguranță și te face să te simți vulnerabil. Dar a te retrage într-un rol de observator din cauza acestei nesiguranțe este extrem de nesolidar. Nu este în regulă să lăsăm sarcina construirii unui discurs constructiv doar în seama celor afectați direct. Să etichetezi poziții fără o analiză atentă drept „extremiste”, să nu pui la îndoială astfel de etichetări și să împarți oamenii în două tabere – cei care acceptă un discurs „moderat” și cei care refuză acest joc – ignoră complexitatea incredibilă a acestor teme. Aceasta nu este o soluție, ci face parte din problemă. Tu ești responsabil să creezi și să susții spații în care oamenii să poată aduce și perspective radicale. Ești responsabil să abordezi acest lucru cu solidaritate critică și să creezi condițiile necesare pentru ca diverse perspective să intre în contact și să fie recunoscute.

12) Mărturie personală despre transformare

Mă regăsesc total în această intervenție și vreau să împărtășesc un gând legat de asta. Mi se pare foarte interesant că ceea ce a fost descris pentru persoanele care nasc, pentru procesul sarcinii, al nașterii și al perioadei de după, se potrivește aproape 1 la 1 cu experiența persoanelor trans* în tranziția lor. Modul în care sistemul medical impune controlul extern asupra acestui proces, această acaparare a puterii de a decide ce este corect și greșit, cum trebuie să decurgă lucrurile și ce ar trebui să simtă oamenii—face ca o experiență care ar putea fi împuternicitoare și îmbogățitoare să devină dificilă, împovărătoare, uneori chiar îngrozitoare și profund traumatizantă. Și același lucru se întâmplă și în alte contexte. De exemplu, mutarea într-o altă țară sau trăirea cu un handicap ori confruntarea cu barierele sociale impuse persoanelor cu dizabilități. Acestea sunt, de fapt, experiențe transformatoare și care pot oferi putere, dar sunt sistematic îngreunate și făcute imposibile. Asta nu înseamnă că putem generaliza. De exemplu, în toate situațiile menționate, face o mare diferență dacă cineva are mulți bani, puțini bani sau deloc. Dar chiar dacă experiențele sunt diferite pentru fiecare persoană, vedem clar un lucru: exact acolo unde are loc o schimbare profundă sau unde ar putea avea loc, exact acolo unde oamenii se descoperă pe sine, își revendică autodeterminarea, învață despre sine și despre ce înseamnă să fii om—exact acolo apare o represiune extrem de puternică. Exact acolo se trasează cele mai stricte linii între corect și greșit, între normal și ciudat, între acceptat și exclus. Acest lucru nu este o coincidență. Este o metodă, un sistem. Iar acest sistem se numește patriarhat—dominația bărbaților albi, bogați, fără dizabilități, endo-cis-heterosexuali. Vulnerabilitatea oamenilor este căutată în mod deliberat și folosită pentru a le face rău. Diversitatea și supraviețuirea acesteia sunt sistematic împiedicate, pentru că pun sub semnul întrebării întregul sistem. Exact în aceste puncte sistemul poate fi rupt. De aceea este atât de revoluționar și important să facem posibilă supraviețuirea diversității. Pentru că exact acolo sunt punctele prin care putem combate oprimarea în mod durabil. Pentru că o viață bună pentru persoanele queer distruge supremația cis-heterosexualității și monogamiei. Persoanele trans*, intersex, non-binare, agenre vizibile distrug sistemul binar. Migranții cu identități complexe și încrezătoare distrug rasismul și culturalismul. O abordare care împuternicește persoanele cu dizabilități distruge construcția absurdă și dominația corpurilor „presupus” sănătoase. Cunoașterea despre o viață bună nu se află acolo unde există putere, privilegii, resurse și dominație. Și o viață bună pentru toți nu înseamnă doar să îți însușești această cunoaștere și să îți imaginezi privilegii și dominație pentru toată lumea—asta nu funcționează. Diversitatea fără conexiune nu funcționează. Conexiunea în uniformitate nu este îmbogățitoare, nu este sustenabilă și este foarte periculoasă. Cunoașterea despre o viață bună pentru toți, mai exact, înseamnă să existe multe și foarte multe moduri diferite de a înțelege că diversitatea este un câștig și că legătura în diversitate necesită multă muncă—dar poate fi o muncă frumoasă. Aceasta ne poate crește nu doar opțiunile, nu doar adunând sau înmulțind posibilitățile noastre, ci le poate potența. Și nu doar a + b + c sau a * b * c, ci a la puterea b la puterea c. Și această cunoaștere despre o viață bună pentru toți se dezvoltă în aceste lupte pentru supraviețuire și în aceste procese transformatoare, precum sarcina și nașterea autodeterminate, tranziția autodeterminată, migrația autodeterminată și gestionarea autodeterminată a propriilor dizabilități. Asta nu înseamnă că lupta comună și solidară nu are nevoie de poziționări vizibile și puternice. Dar este nevoie și de cunoașterea și ghidarea celor (adesea) invizibili și oprimați. Un exemplu concret de solidaritate: doliul comun pentru oamenii care nu au supraviețuit și care sunt făcuți invizibili chiar și în moarte. Iată doar patru exemple, fără o listă nesfârșită și totuși incompletă: Persoanele trans* și lucrătoarele*ii sexuale de culoare, până în prezent, în toată lumea. Persoanele din instituțiile de internare pentru „invalizi, idioți și bolnavi mintal”, până cel puțin în anii ’70, inclusiv în Germania. Holocaustul și Porajmos: exterminarea sistematică a evreilor*, romilor* și sinti, a persoanelor queer și a antifasciștilor în Al Treilea Reich. Și, desigur, una dintre cele mai mari crime hegemonice ale istoriei, o cifră distantă și lipsită de semnificație: doar în Americi, între 1492 și 1600, colonizarea a dus la exterminarea a 175 de milioane de oameni. În 1600, populația mondială era estimată la 500 de milioane. https://www.youtube.com/shorts/x6yisX1Pg2U https://www.youtube.com/shorts/dfFKRbCkfzcAh Si în caz că nu era deja clar: persoanele care nasc (adesea denumite în mod incomplet „femei”) și persoanele trans* sunt, la fel ca toți oamenii oprimați, aliați evidenți, iar luptele lor sunt profund interconectate. Vreau să mai menționez două domenii în care patriarhatul împiedică sistematic experiențele transformatoare: Sexualitatea—ne privește pe toți. Într-un mod absurd, afectează mai ales persoanele asexuale, demisexuale, greysexuale, care aproape că nu se pot sustrage sexualizării tuturor aspectelor vieții. Ne afectează pe toți și reprezintă pentru toți o oportunitate de transformare. În special pentru femeile cis-hetero și bărbații cis-hetero, a căror sexualitate predominantă este marcată de obiectificare, presiune de performanță, pasivitate și dominanță—ceea ce împiedică legătura autentică în diversitate. Închisorile și bărbații cis—bărbații cis sunt, de asemenea, afectați direct de patriarhat. Nu toți, ci în special cei care sunt afectați și de sărăcie, clasism, rasism, traume și tulburări de atașament. Aceștia sunt supuși unei controlări extreme și devin extrem de vulnerabili la violență, inclusiv violență sexualizată și violență sistemică. Sistemul penitenciar nu are aproape nimic de-a face cu vina sau responsabilitatea, ci mai ales cu disciplinarea sărăciei, cum se vede în pedepsele pentru călătorii repetate fără bilet sau furturi mărunte. Dar este și un sistem care face imposibilă experiența transformatoare de a-ți asuma responsabilitatea pentru violența exercitată, atât individual, cât și comunitar.